Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Legături puternice.

#71
La naiba! La naiba! La naiba! Nu pot sa cred ca mi s-a sters commu
En fin...in reincep
Deci:
CUm ai putut sa imi faci una ca asta? Cum ma poti ura asa de tare incat sa imi faci mie una ca asta? Daca ma urasti asa de tare pai fao dar nu te razbuna pe eric si pe teddy:(
CUm ai putut sa le faci una ca asta? Nu ma iubesti nici macar un pic? Nu ii poti iubbi si pe ei un pic, nu te gandesti si tu la cat au suferit ei ? Asa rea ai devenit?( Nu te mai iubesc:( )
Imi ramai datoare, trebuie sa vi repede cu capitolul urmator si sa rezolvi problema asta. Si cum Ted a putut sa ii zica asa ceva e numai vina ta Teh,e [/align]numai a ta.
Si Eric gay, era si logic nu? Era cu Ted in fin ceea ce m-a bucurat in acest cap( desi puteai sa o faci si fara sa se intample problema aia cu despartirea) era ca ia taiat paru lu panarama aia de blond dar trebuia sa faci si mai rau , trebbuia!
En fin...vreau as rezolvi aceasta problema repede , k de nu, nu iti imaginezi cum pot sa bantui noaptea in somn;)
Asa ca treci si scrie, kissu:*( desi nu meriti:P reao, esti rea, rea , rea)
[Imagine: innocentlovesig.png]
"Only I know your pain…
Your uncertainty…
Your loneliness…
If only we could be toghether forever.
I’ll say it as many times as you wish.
I will not betray you!"
— Luka Crosszeria


#72
Mulţam fain de apreciere >:d< îmi scuzaţi întârzierea, dar aţi văzut şi voi ce de lucrări am în ultima perioadă =e dificil să scriu constant la toate fic-urile. Oricum, nu vreau să las baltă legăturile :]].
Aşa că am venit şi cu 17. Sper să vă placă =).
Lectură plăcută!
[ app nu m-am uitat după greşeli, de abia l-am scris =]] ]

[center]Capitolul 17[/center]

- Un bilet către Boston vă rog.
I-am zis indiferent recepţionistei şi aceasta mi-a oferit un bilet spre clasa I . Mă privea admirativ şi a scos un carneţel.
- Îmi puteţi da un autograf, vă rog?
Tu nu ai văzut ştirile? Eu sunt GAY! Hello, deci asta înseamnă că nu îmi plac femeile. Se pare că lumea era mai proastă decât credeam, atunci când aveau motive adevărate să creadă ce spuneau revistele de scandal, nu o făceau. Nu ştiam dacă să mă bucur sau să fiu îngrijorat. Iritat, am semnat pe foaia aia stupidă.
- Pentru cine?
Eram încruntat şi se părea că îmi adora şi această faţă. Mie unul îmi era dor de propriul meu zâmbet natural şi superb şi de starea mea aiurită, veselă şi calmă. Şi nişte gelozie nu strica. Mă transformasem într-o persoană acră de când mă despărţisem de Ted. Sau mai bine zis, de când mă părăsise. Viaţa fără el , nu mi se mai părea viaţă. Mi-am adus sprâncenele la nivelul normal încercând să zâmbesc ca altă dată. Se pare că asta va merge doar în faţa camerelor, aşa că am zis să nu mă mai forţez pentru nimic.
- Windy. Mi-a zis entuziasmată.
Am semnat carneţelul şi m-am îndreptat spre avion. Da, începuse deja să ţopăie şi să strâncă foaia aia nenorocită în braţe.
Femeile.
Aveam un loc destul de comfortabil, scaunul era acceptabil şi am reuşit să adorm. Aveam încredere că voi fi trezit când vom ateriza în Boston, aşa cum s-a şi întâmplat. Nu mai trecusem pe aici de multă vreme, dar nu conta. Mi-am luat bagajele şi am luat un taxi până la locul unde urma să fie „acasă” pentru ceva vreme. Era un complex de apartamente destul de luxos. Eu aveam un apartament la etajul cinci, balcon, două camere. O bucătărie, sufragerie, două băi. Avea şi scări încorporate, extraordinar de stresant. Era totuşi destul de drăguţ locul. Am văzut că îmi instalaseră şi fixul, ce drăguţ . M-am trântit pe canapea, era aproximativ cinci seara. Am zis că ar fi bine să adorm, aşa că m-am lăsat pradă viselor.
Evident că imediat şi-a făcut apariţia Teddy în ele. Şi era atât de viu că mă întrebam : cum ? Şi totuşi , era doar o iluzie.. Asta pentru că nu îi puteam simţi cu adevărat buzele, pentru că săruturile lui nu erau reale... Pentru că nu eram o fiinţă lângă o alta ... Nu ne mai iubeam? Oare când s-au terminat toate astea?
Da. Odată cu poza aia nenorocită, editată, sau ce dracu.
Ştiam prea bine că nu era Ted în ea. Şi mă deranja cum de aflaseră acestea revista aia stupidă? Companie de tot rahatul, deşi o înjuram doar din simplul fapt că îmi aflaseră secretul.
Şi totuşi, cum? Îmi întrebam sinele absurd. Apoi, poate asta îl deranja şi pe Ted, că nu era el în poză.
Dar nici eu nu eram, practic. Fusese o poză pentru o revistă şi nu sărutasem pe nimeni. Asta probabil fusese doar o făcătură. Mi-am pus în gând ca data viitoare când o văd pe Leira să o rad în cap şi să îi fac nişte vânătăi care să ţină o perioadă de timp foarte îndelungată. Sau poate ar trebui pur şi simplu să public fotografiile alea nenorocite. Şi tot trebuia să o am la mână.
Astfel, visul meu frumos cu Teddy se stricase, dispăruse. De ce dracu? Ce se întâmpla? Nu aveam pace nici în minte, nici în somn şi nici în viaţa reală, de cu zi. Poate atunci când voi merge la „ pozat ” pentru revista aia cretină mă voi mai calma. Şi totuşi, iar o mulţime de interviuri şi reporteri aiuriţi, nenorociţi. . .
Am încercat să mă calmez. Era cinci dimineaţa de această dată, şi eu încă nu dormisem prea mult . Mi-am luat un somnifer – cei de la companie fuseseră pe atât de drăguţi că aveam tot ce îmi trebuia în locul ăsta – şi am adormit.

Era ora nouă şi jumătate când telefonul fix a sunat. M-am ridicat leneş dip pat şi am răspuns. Atât de „ frumos” din partea celor de la revistă, că îmi puseseră un telefon şi în dormitor. Chiar lângă pat. Acum puteam observa culoarea verzuie ce predomina în dormitor. Mda, interesant.
- Alo.
Am zis plictisit şi vizibil somnoros. Am observat acum că adormisem doar în boxeri şi mi-am privit trupul. M-am simţit brusc dornic de nişte exerciţii fizice.
- Bună dimineaţa domnule Wonder. Sunt Cristine Arch, de la „ Model’s Paradise” . V-aţi instalat? Cum este apartamentul? Mai aveţi nevoie de ceva?
Din tonul ei puteam deduce uşor că nu mă aveau la mână. Deci nu aveau chiar atât de multe informaţii , sau credeau că mie nu îmi pasă îndeajuns de mult de ele? Hm, nu conta asta acum. Conta că nu mă aveau la mână, şi asta îmi era de-asjuns, pentru moment. Aveam eu să descopăr restul pe parcurs. Aveam să fac asta.
Şi ce întrebări sunt astea? Normal că m-am instalat din moment ce răspund la telefonul ăsta nenorocit. Ce stupidă e tipa asta.
- ’ Neaţa domnişoară Arch. Este super tare. Am pus accent pe cuvinte de parcă vorbeam serios. Mai doriţi şi altceva ? Eu am tot ce îmi trebuie.
Sper că nu se aştepta să zic mulţumesc pentru că nu aveam de gând să fac asta. Ea ar fi trebuit să zică, pentru că mă aflam aici.
- Desigur. Ăă, da. La ora două ar trebui să fiţi la companie. Bineînţeles că vom trimite o maşină să vă ia. Am primit totuşi şi maşina dumneavoastră şi am lăsat-o în parcarea complexului. O puteţi găsi acolo, v-am lăsat adresa pe masa din holul apartamentului. Vă puteţi schimba yala, deşi nu am făcut un al doilea rând de chei. Le are doar administratorul, puteţi totuşi să o cereţi ( este însă o metodă de precauţie ) . Ah , şi dacă nu vă descurcaţi sunaţi la numărul lăsat tot pe masa din hol, vă voi ajuta eu, voi trimite o maşină.
Deja mă enerva gaiţa asta.
- Aha. Bine. Pa.
Am închis fără să mai aştept să zică şi altceva. Deja vorbisem prea multe cu ea. Cine se credea să se bage atât în seamă? A trebuit să îmi desfac bagajele, dar nu am făcut-o. Am preferat să intru în baie şi să fac un duş rapid, să îmi iau echipmanetul sport şi să merg la sală. Era totuşi destul de tare locul ăsta, aveau sală la subsol. Şi era destul de interesantă, cu tot felul de echipamente. Astfel am putut să îmi antrenez muşchii şi să încerc să îmi distrez atenţia de la Ted. A fost cam imposibilă cea din ultimă parte, dar încercam să nu îi mai pronunţ numele în gând într-una. Au venit la mine un grup de femei, cred că aveau în jur de 24 de ani, doar una cred că depăşea vârsta de 30 de ani.
- Domnul Wonder?
A întrebat o brunetă nesigură. M-am uitat cu o expersie „ acceptabilă” la ea şi am dat din cap.
Au început să ţipe.
- Ne puteţi da un autograf?
Am dat pozitiv din cap şi am semnat pentru fiecare. Pentru Mary, pentru Cristina, pentru Liliana şi Bianca. A , şi una pentru fata lui Liliana, Jane. Foarte interesant. M-am distrat de minune. Am răsuflat uşurat când au plecat şi m-au lăsat singur să îmi continui exerciţiile.
Ar fi trebuit să mănânc ceva înainte să vin la sală, acum eram extenuat. M-am ridicat uşor dându-mi maieul jos. Purtam doar o pereche de pantaloni scurţi. Toate privirile s-au aruncat asupra mea, bărbaţi şi femei. Şi atunci mi-a revenit zâmbetul normal. Plin de mine, l-am simţit. Aveam nevoie de un astfel de stimul.
De fapt, îmi venise o idee cum să îl recuperez pe Teddy. Însă asta avea să aştepte o jumătate de an, apoi nu va mai avea cum să mă refuze. Am zâmbit iar, ieşind din sală şi am simţit privirile celorlalţi urmărindu-mă. Nu trebuia să devin o curcă plouată sau ceva asemănător, ci trebuia să strălucesc mai tare ca un diamant, atunci îl voi lua pe Ted. O să vadă el, nu îmi va putea scăpa. Îi ştiam slăbiciunile, îi ştiam pasiunile... Ştiam totul despre el. Cum ştiam şi faptul că vorbele alea erau total spuse la nervi.

[center] Pleacă! Te urăsc! Nu vreau să te văd! Ce parte nu înţelegi? Nu sunt vorbe spuse la nervi. Chiar nu vreau să te văd, să te mai am prin preajma mea. M-ai dezamăgit. Pleacă ! [/center]

Mi le spusese în faţa. Dar chipul nu era al lui cel adevărat, o puteam vedea. Ştiam că se simţea trădat şi acum înţelegeam de ce. Şi puteam să refac totul, dar cu calm şi răbdare.
Voi putea însă să aştept o jumătate de an până îl voi recăpăta?
Desigur. Pentru Teddy puteam face orice. Chiar şi să mă sinucid; cel mai jalnic mod de a muri.
Am respirat adânc, am făcut un duş, m-am îmbrăcat cu haine curate şi am ieşit la restaurantul din partea de parter a clădirii. Chiar avea de toate complexul ăsta. Mi-am comandat ceva uşor de mâncat şi pentru prima oară în ultimele săptămâni, am simţit că mă hrăsnesc cum trebuie. Era ora unu şi douăzeci de minute.
În această dimineaţă avusesem grijă să îmi schimb încuietoarea uşii şi să am o altă cheie; era cea mai sigură metodă, nu îmi păsa mie de ceea ce credeau ceilalţi. Şi încuietoarea am luat-o de la un magazin îndepărtat de cartierul ăsta, doar să fiu sigur.
Când am ajuns în faţa companiei am putut exclama un „ uau ” . Dar nu era pentru că „ vai, arăta extraordinar” ci pentru că imaginea mea era afişată pe un banner ce acoperea clădirea. Tot Bostonul mă vedea. Am înţeles clar că eram noua lor imagine şi cam de aia toată lumea sărea la mine , să le dau autografe şi aşa mai departe. Probabil clarificaseră zvonurile : Domnu’ Wonder nu-i gay, se pare că a fost o confuzie. Şi totuşi , parcă nu îmi venea a crede. Şi oricum nu îmi păsa, homosexual sau nu, aveam o slujbă şi întotdeauna urma să am. Atunci când arăţi ca mine, pur şi simplu nu se pot lipsi de tine.
- Salutare păpuşă.
Am zis pe un ton cald recepţionistei. A sărit de pe scaun, ochii i s-au făcut mari şi a început să ţopăie . Cred că i-au dat uşor lacrimile.
- Nu-mi vine să cred! Nu-mi vine să cred!
Repeta într-una . Eram atât de binedispus, gândindu-mă la noul meu plan, încât am zâmbit aproape inconştient. Cred că mai avea puţin şi leşina.
- Eu sunt, în persoană. Deci, pot intra nu?
A dat din cap negăsindu-şi cuvintele şi eu am plecat de acolo. Purtam o pereche de pantaloni albi, un tricou alb ce îmi scotea în evidenţă formele şi o pereche de ochelari de soare. Mă făceau al dracului de sexi. Nu că eu nu aş fi fost întotdeauna aşa. Am intrat în biroul pe care scria „ Cristine Arch ” fără să bat la uşă. Poate că deja mă credeam prea important, dar cui îi păsa? Hai să uităm de maniere şi să trecem deja la subiect.
- Salut păpuşă.
Arch era o tipă înaltă, brunetă , cu ochii negrii pătrunzători – probabil, deloc genul meu de femeie. De parcă mie îmi mai plăceau femeile, în fine. Avea o pereche de sâni foarte generoasă şi nişte picioare lungi şi bine formate, sexi cum ar zice unii. În fine. Purta un costum gri cu alb, fusta era gri, la fel şi pantofii şi cămaşa era albă. Avusese grijă să îşi lase câţiva nasturi deschişi. Avea şi o pereche de ochelari de vedere, micuţi care să se potrivească cu înfăţişarea.
Am fost uimit să o văd roşiind, sincer. Nu păruse genul de persoană proastă care idolatrizează pe cineva. A întins mâna spre mine şi am văzut-o tremurând. M-a dezgustat , şi totuşi am zâmbit.
Am întins mâna scurt .
- Eric Wonder.
A dat de câteva ori din cap.
- Cristine Arch.
- AÅŸa, trecem la afaceri?
A dat afmimativ din cap şi a apăsatun buton albastru pe telefonul fix.
- Domnule Furher, domnul Wonder este aici ,în biroul meu. Să îl trimit la dumneavoastră?
Am înţeles că această Cristine era a doua cea mai importantă în funcţie după cel care era patron şi conducea locul ăsta. Ceea ce m-a făcut să mă simt şi mai important, dacă o puseseră chiar pe ea să mă sune şi nu un asistent oarecare, însemna că eram foarte , dar foarte important. Am râs în sinea mea, ştiam asta oricum.
Mă bucuram să revin la vechea mea personalitate, deşi dorul de Teddy se accentua din ce în ce mai tare. Aş fi vrut să îl văd, să îl am chiar aici lângă mine.
Am intrat în biroul lui Ulise Furher , tot fără să bat. Se părea că pe tipul ăsta chiar nu îl deranja. Am fost iar surprins să văd că era un bărbat înalt , uscăţiv şi blond. Ochii îi erau verzi , şi atrăgeau atenţia. Costumul ăla însă nu venea prea bine pe el. Când i-am auzit numele m-am gândit la un tip înalt, cum şi era, dar bine făcut sau chair gras. Însă, era cât un stics. Bine, poate exageram. Şi oricum l-am strâns tare de mână. Am văzut că a scâncit.
Era ciudat ca un loc atât de mare şi de prosper să fie condus de un asemenea bărbat şi o femeie. Foarte interesant. Deşi puteam să bag mâna în foc că acea Miss Arch era o viperă şi toţi o ascultau. Nu ştiam ce imagine să îmi fac asupra lui Ulise.
- Domnule Furher. Am început să zic aşezându-mă pe unul dintre scaunele confortabile.
- Spune-mi Ulise, domnule Wonder.
Ok, ok.
- Eric. Am zis plictisit. Lăsând asta la o parte, eu am venit aici cu mai multe condiţii. Vă voi semna contractul, însă trebuie să îndepliniţi şi condiţiile mele.
Avusesem grijă eu să îmi sun avocaţii şi să îi fac să se care în Boston cât ai clipii, îmi aduseseră actele de care aveam nevoie şi toate condiţiile. De fapt şi de drept, trimiseseră câteva exemplare prin fax.
- Am primit documentele şi suntem de acord cu ele. Deşi nu prea îţi înţeleg intenţia.
S-a uitat suspicios la mine. Am văzut că era o expresie falsă.
- Hai să dăm cărţile pe faţă Ulise. Eu nu am chef dde ocolişuri, nu ştiu ce aţi zis la presă dar eu sunt homosexual, şi toată treaba aceea este adevărată.
A zâmbit văzând că pot fi deschis la minte.
- Semnez contractul doar în acele condiţii şi ăsta este ultimul meu cuvânt. Dacă nu , nu îmi pasă de ce iese la iveală.
A dat negativ din cap.
- Nu vă faceţi griji, deja le-am acceptat şi am introdus clauza. Actele au fost trimise, vor fi studiate şi apoi puteţi semna.
Am dat afirmativ din cap.
- Deci, pentru moment, ce ar fi să vă arăt compania?
M-am ridicat dând din cap. Am ieşit şi am văzut la capătul holului o uşă mare. Ne-am îndreptat înspre aceea, şi acolo scria „ Eric Wonder” .
- Dat fiind că avem un contract , m-am gândit că poate ve-ţi avea nevoie de un birou, mai mare. Şi este acolo tot ceea ce poate îţi , vă trebuie. Oricum, dacă ai nevoie de ceva, trebuie doar să mă anunţi.
M-am uitat la el foarte ciudat. Frate, chiar atât de important eram?
- Să înţeleg că tu eşti „ marele şef?” . Am întrebat foarte curios. Nu mi-am ascuns tonul.
A rânjit.
- Eu sunt. Şi dacă nu sunt eu de faţă, Cristine o să te ajute cu siguranţă.
Am dat din cap intrând în birou. Era cu adevărat pe placul meu. Decorat în nuanţe calde şi primitoare. Am văzut o canapea şi câteva fotolii, în mijloc o măsuţă. Am văzut rafturi plin de cărţi şi reviste de modă şi acea fereastră imensă . De fapt era perete format din sticlă, în fine – ceva foarte obişnuit pentru o clădire de acest gen. Biroul era făcut dintr-un lemn pe care nu lam putut recunoaşte, aveam un scaun confortabil şi pe lângă masă două alte scaune pentru „ musafiri ” . Peste tot erau afişe cu mine. Ce dracu. Chiar mi-a venit să râd văzându-le. Am zis să merg să văd şi restul clădirii. Mă bucram acum că acceptasem, era o grămadă de lume preocupată, munceau. Am zis să mergem să vedem şi locurile unde se pozează, destul de multe. M-am întâlnit cu câteva vechi cunoştinţe. Nimeni interesant. Cred că eram cea mai mare lovitură de până acum. În fine. Am intrat într-o încăpere imensă unde am fost rugat să fac câteva poze.
Toţi se uitau la mine salivând, foarte interesant. Am dat jumătate din mine, şi ceilalţi nu au avut nimic de protestat. Pozele au ieşit super bine, era normal.
Am fost iar surprins să o văd pe Kerry Jimpson chiar aici. Urâse dintotdeauna „ Model’s Paradise” şi Boston, şi tot ce ţinea de locul ăsta. Era o roşcată, înaltă, trup sexi – în fine , detalii plictisitoare. Arăta ca un model, ochii îi erau negrii. Frate, toată lumea are ochii negrii mai nou? Mă simţeam mândru cu ochii mei căprui.
- Bună! A exclamat fericită sărindu-mi la gât. Am îndepărtat-o rapid.
- Eric! Nu îmi vine să cred că pe tine chiar te-au convins să vii aici. Când am auzit mi-am cărat catrafusele în Boston şi am zis –aici e locul meu.
Da, deci o avuseseră cu ceva la mână şi nu avusese ce să facă altceva decât să apară aici. Am văzut că pe ea nu o tratau la fel ca şi pe mine. Am putut sesiza uşor că eram „ excepţia ” . Era şi normal, eram noua lor imagine şi urma să fiu pe parcursul următorilor 2 ani, cel puţin. Asta dacă nu muream până atunci.
Iar eu nu aveam de gând să fac asta până nu îl mai sărutam, măcar odată, pe Ted.
- Ce dracu faci aici Kerry? Te-a apucat doru’ de Boston?
Am început să o tachinez, Ulise plecând în biroul lui. M-a anunţat că dacă am nevoie de ceva să îl caut. Plictisitor.
- Mda. Am venit aici pentru că ador Boston. Hai să fim serioşi. Au aflat de Mark şi aşa mi s-a dus totul de râpă.
- Aha, ce mai face ăla mic?
A zâmbit.
- Binişor. Să ştii că m-a întrebat de tine ieri. Ţi-a văzut posterul.
Am zâmbit şi eu cald. Ultima dată când îl văzusem avea trei ani.
Kerry era o femeie în vârstă de 26 de ani, avusese un noroc prostesc să se culce cu cineva şi să facă un copil. Asta se întâmplase acum şase ani. Mă miram că mă mai ţinea minte, micuţul Mark.
- O să trec să îl văd. Iulian ?
Şi-a ferit privirea, i-am văzut ura.
- Ăhă. Îl ţin eu pe Mark câteva zile, dacă vrei.
A început să râdă.
- Merci Eric.
- Oricând.
Kerry era una din puţinele femei cu care nu făcusem sex şi cu care nu avusesem niciodată gând de aşa ceva. Avea un băieţel foarte simpatic, şi era îngropată în datorii ( din câte înţelesesem eu din presă ).
M-am dus în biroul meu şi am continuat să mă gândesc la Teddy. Am zărit pe masă un tablou cu o poză cu Ted.
Oamenii ăştia sunt chiar ... Nu aveam un cuvânt. Ştiau cine era Ted, şi mă aveau „cică ” la mână. Dar mă tratau ca pe un rege. Am chemat –o pe Cristine în biroul meu pentru a-mi explica.
- Diferenţa dintre noi şi celelate reviste, este că noi avem şi suflet şi bune maniere.
Nu că aş mai fi avut nevoie de o altă definiţie. Şi dacă planul mergea cum vroiam eu, eu şi Teddy aveam să fim din nou împreună...

#73
Wow ce capitol...kilometric:| Super!Mi-a placut enorm de mult continuarea.Sincer, eu in locul lui Eric, intr-o jumate de am as muri fara dar si poate=))
Oricum e de admirat faptul ca are rabdare ca Teddy sa faca 18 ani.

Si mie mi se pare ca Cristine e o vipera.Nu stiu de ce...intuitie.Atat timp cat nu are nimic cu Ted, e ok.Si cred ca Eric gandeste la fel.
Stii, citind m-am intrebat ce face Teddy.Cum o mai duce?Oare ii e dor si lui de Eric?Poti scrie urmatorul capitol din perspectiva lui?:pls:[mdea cica pretentii]
Capitolul a fost foarte tare.Ma bucur ca ii place modelului perfect.
Sper sa ai timp sa scrii nextul si la acest fic, e unul din preferatele mele.Mult noroc la scris.Ja-ne!:bye:
I'm Kira.

#74
In sfarsit ai postat si aici.Si sper ca macar comm ul asta sa ramana, tinand cont ca precedentul a fost foarte sters.
Imi place foarte mult, desi ma cam intriga un lucru.E clar ca Eric inca il iubeste pe Ted, dar se pare ca incet, incet incepe sa-si revina.Sper sa nu ajunga in jumatatea aia de an sa se vindece cu totul...si chiar va trece atat de mult pana il va revedea?
Abia astept sa vad ce o sa se intample cand or sa se intalnesca din nou.Daaa, stiu ca ma gandesc deja mult prea departe, dar nu ma pot abtine sa nu ma intreb.Ah, oricum gandeste-te la ceva yaoi, ca altfel nu avem cum sa supravietuim :))
Deocamdata sunt total in ceata..Nu inteleg ce vrea compania asta de la Eric, si nici ce probleme o sa-i creeze.Sau poate din contra, il vor ajuta? Desi mi-e cam greu sa cred asta.In fine, oricum o fi, va fi bine.Tu doar scrie si posteaza in continuare ca noua ne va placea oricum ;)
Abia astept capitolul urmator :X:X.Si daca te apuci de el atat de curand, atunci e minunat :X
Muuuult succes si multa inspiratie >:D<
Pa pa :*:*
Legile lui Murphy:
Daca ceva functioneaza, nu-i bine sa-l repari.
*
Sexul este unul din cele 9 motive ale reincarnarii. Celelate 8 nu sunt importante.
*
Tot ce e bun: ori e imoral, ori este ilegal, ori ingrasa.

*My anime list*

#75
Am reusit si eu sa citesc inainte sa postezi tu deci acum nu mi e nicio problema asa ca scrie Teh scrie;;)
Hm...nu mai tin minte "teoria" mea cu privire la ce s-a intamplat, dar oricum inca nu m-am lamurit. Ce poza era aia? Cu Eric si un alt tip sarutandu-se?:O...Nu ca ii omor daca au falsificat poza tocmai pentru a-i desparti pe scumpii aia doi, pe bune ii omor [pe cine? pe toti>:)] Nu inteleg de ce naibii Eric nu se duce acum dupa Teddy, trebuie sa-l poata lua cumva inapoi, il rapeste, il baga intr-un sac:)), dar trebuieee:o3 Si de ce toti se poarta ca niste 'pup-in-stiti-voi unde'?:)) Adica inteleg ca Eric era imaginea lor, dar totul e asa de fals ca innebunesc eu, dar apoi saracul om, dupa ce ca il despartise de Teddy..ah iar imi imintesc si imi vine sa spintec cateva capatani:-w
Sti ca nu ma pot abtine, asa ca o sa corectez si ceva greseli, nu de alta dar un dau bine intr-un fic.
"A fost cam imposibilă cea din ultimă parte, dar încercam să nu îi mai pronunţ numele în gând într-una." -tie cum ti se pare ca suna "cea din ultima parte" ?:))...suna fortat, mai bine spuneai "cea din urma parte"..cred eu:D
"am simţit că mă hrăsnesc cum trebuie" -hrănesc, asta e singura gresala de tastare pe care o corectez pentru ca mi s-a parut funny:]
"- Dat fiind că avem un contract , m-am gândit că poate ve-ţi avea nevoie de un birou, mai mare. - "fiind că" e "fiindcă' intr-un cuvant deci, "ve-ţi" e "v-eţi" :D
Eh cam atat, astept nextul cat mai REEEPEEEDEEE:O3 deci succes la scris si sper sa fie vremea buna ca sa nu se mai ia curentul bye:*
[Imagine: 2rqzqjc.jpg]

* Just...Stay Bizarre *


[Imagine: 28qqdxz.jpg] ♥ [Imagine: 2wf645h.jpg] ♥ [Imagine: 51f0xu.jpg]

"Putina mea experienta de viata m-a invatat ca nimeni nu e stapan pe nimic, totul este o iluzie. [...] Cine a pierdut o data un lucru pe care il socotea garantat invata pana la urma ca nimic nu-i apartine." - "Unsprezece minute" - Paulo Coelho

[center][Imagine: jigapt.jpg][/center]

#76
So nu stiu daca am mai comentat si la acest fic:)) stii ce lenesa is eu...
So let's start
Cum poti sa fi asa de rea??? Cum???De ce iai despartit
Erau asa de draguti impreuna... hmpf eu stiu ca tie si la denny va place sa ma chinuiti pe mine, dar nici chiar in halul asta:(
Pe astia doi ii desparti, pe Shiro si pe Niiro ii faci sa sufere... Esti lea te spun la mami:cry:
Eu nu cred ca Teddy ar fi in stare sa spune asa ceva, sigur iai facut tu ceva, cum sa-i zica asa ceva lui Erik, mai ales ca el il adora pe unchiul sau...
Deci eu ii vreau pe aia doi din nou impreuna s-a inteles? Cum sa astepte o jumatate de an, cand nici macar un minut nu se poate gandi la ceva ce sa nu tina de Teddy? Hai noh... nu fi rea:o3
De abia astept continuarea so hurry up, ok?
Cius:*:*
To live is the rarest thing in the world. Most people exist, that is all.

#77
Vaiii!!!!!!!!!!!!!!!!! :3 . Mulţumesc tuturor pentru aprecieri şi pentru comentarii. Nici nu ştiţi cât mă bucur că voi continuaţi să citiţi povestea şi încă vă place. Mă încântă enorm !!! Asta pentru că ştiu că am avut o perioadă lungă cât nu am scris la el, şi este atât de bine să ştiu că ... că încă vă place. Mulţumesc sincer tuturor!!
Am făcut un capitol din perspectiva lui Teddy, pentru că am zis că vreţi să ştiţi ce mai face ; de fapt, chiar voi aţi spus-o :]] şi m-am gândit că dacă îl vreţi, îl ve-ţi avea.. D:
Deci mi-am făcut nişte timp să trântesc şi capitolul 18 . Sper să vă placă guys :3 vă mulţumesc mult de tot!!
Cât despre capitolul precedent =]] l-am făcut mai mare pentru a mă revanşa, adică am stat o grămadă de vreme fără să scriu la fic, şi nah.. Mă simţeam.. Ăă, prost :3

Lectură plăcută!

Capitolul 18.

Priveam pierdut spre fereastră, de parcă tot ceea ce vroiam în acel moment era să studiez geamul. Însă, nu era aşa . . . Mintea îmi era pierdută, deşi mâinile mele încă ţineau creionul în mână. Perdeaua albă o dădusem la o parte, pentru a sta mai confortabil pe scaunul de lângă sticlă, uitându-mă la toţi trecătorii de pe stradă. Casa cu etaj era câteodată un avantaj plăcut. Îmi arunc ochii peste coala albă, începusem să schiţez ceva însă degetele mi se opriseră. Îmi imaginam iar şi iar cum i-ar sta şatenului îmbrăcat cu modelele hainelor pe care le cream, şi sufeream pentru asta.
Pentru că nu îl puteam vedea, şi aş fi vrut să fac asta. Îmi era dor de el. Trebuia totuşi să îmi amintesc că fusese şi vina lui pentru asta. Şi oricum... Nu putea fi nimic mai departe între noi, deşi îmi doream. Pentru că eram rude. Eram nepot şi unchi, îmi amintea tata întotdeauna. Îmi crapă şi acum obrazul de ruşine când mă uit la el şi mă mustră cu privirea. Încă nu a iertat ceea ce s-a întâmplat între mine şi Eric. Deşi am negat totul cu înverşunare.
Nu vroiam să se distanţeze şi mai tare de fratele său din cauza mea. Deşi fusese vina lui Eric. Iar îi rosteam numele şi parcă îmi venea să plâng. Pentru că vroiam să fiu lângă el, şi nu mai puteam.
De ce?
Era simplu răspunsul dar nu vroiam să îl dau niciodată, pentru că durea foarte tare. Inspir adânc punând creionul pe coală şi începând să îl mişc. Am creat trupul unei femei subţiri cu o faţă uşor ovală şi imaginându-mi cum i-ar sta îmbrăcată într-o rochie pe care am văzut-o la o femeie pe stradă. Deşi priveam pierdut spre fereastră, puteam zări oamenii trecând pe stradă.
Îmi ieşise un model diferit, mai avantajos şi pantofii aranjaţi păreau ok. Însă am rupt foaia, am mototlit-o şi am aruncat –o la coş. Simţeam că nimic nu îmi iese cu adevărat bine azi.
Aud o bătaie uşoară în uşă şi tresar, eram adâncit în propriile mele gânduri şi lacrimile îmi stăteau în ochi, gata să se reverse. Arunc o privire fugitivă prin camera ce devenise atât de familiară. Un pat de o singură persoană, cu o cuvertură albă imaculată aranjată deasupra. O masă de birou cu un laptop pe aceasta, un scaun cu o pernă pufoasă. Prin partea stângă am zărit şi dulapul meu plin de haine, îl cunoşteam atât de bine. Cât şi acele rafturi pline de cărţi. Mi-am trecut ochii şi peste fotografiile şi tablourile ataşate pe pereţi. Deşi culoarea acestora era plăcută vederii, începuse să mă irite uşor. Deşi era pe înserate, încă se putea observa lumina naturală în cameră. Destul cât să nu deranjeze ochiul.
- Intră.
Am zis pe tonul spart şi sec, ce devenise obişnuit în ultima vreme. De când mă întorsesem în Franţa. Din acea zi.
- Bună Ted dragă, bag rufele în maşină. Ai nevoie să îţi spăl ceva?
Am aruncat o privire rapidă pe un scaun de lângă rafturile cu cărţi şi m-am ridicat, lăsând colile şi creionul pe fotoliul de lângă pereastră. Hainele erau împăturite, uitasem să le duc la baie. I le-am înmânat grijuliu şi femeia blondă mi-a zâmbit. Arcuirea buzelor în acel zâmbet trebuia să fie una caldă, dar nu era. O puteam simţi, dar nu aveam ce să fac. Se străduia să mă accepte, înţelegeam eu din personalitatea sa. Iar eu ? Eu... Făceam eforturi de a o saluta şi de a-mi aminti că există, aşa cum făceam şi cu tatăl meu. Pentru că sufletul meu părea mort, mă puteam regăsi doar în desenele mele. M-am uitat insisntent în locul în care aveam puse toate uneltele pentru desenat şi pictură, lângă stătea încă intactă vioara. M-am întors la femeia ce încă stătea în uşă. Ochii ni s-au întâlnit, ai acesteia erau de un albastru şters ce se potrivea cu părul. Îmi amintea de Leira, într-un mod ciudat. Deşi trăsăturile lor nu erau asemănătoare. Aceasta nu era pe atât de înaltă şi nu avea un trup de model ; poate se datora şi patului că era însărcinată , în câteva săptămâni din ce înţelesesem eu. Am urmat-o în timp ce cobora scările cu precauţie. Era o persoană ordonată. Însă nu îi puteam da atât de multă importanţă pe cât îşi dorea tata. Era „ mama ” mea . Deşi vitregă, îmi fusese impus să o iubesc. Şi inimii nu poţi porunci nimic.
Nu o uram. Nu simţeam nimic pentru aceasta. Ştiam că ea pe de altă parte nu era încântată de prezenţa mea în această casă. Dragostea pentru bătrânul meu nu o lăsa să plece, nici copilul purtat în pântece. Fratele sau surioara mea vitregă. De aceasta eram , într-un fel bizar , încântat.
Nu o puteam învinovăţii pentru faptul că nu mă plăcea, probabil era normal gândindu-se la copilul ei, la faptul că şi el ar putea ajunge în mâinile „ unchiului pervers” . Şi uram discuţiile pe tema asta; când ne adunam toţi trei la cină, seara, discutau de fiecare dată cât de mult urau pedofilia. Iar eu sufeream în tăcere, fără a spune nimic. Pentru că nu el mă influenţase, eu chiar îl iubeam şi doream a fi aproape de el. Ei nu înţelegeau asta. Probabil că doar Eric o înţelegea. Şi ştiam faptul că acesta nu putea percepe cum trebuie noua noastră relaţie. De fapt... De ce să folosesc acest cuvânt? Căci nu mai exista o anumită relaţie. Îl iubeam, probabil că el nu o mai făcea.
Mă simţeam prost, să simt ură pentru o fiinţă atât de superbă cum era Leira. Însă o detestam . Era şi vina ei. Deşi purul adevăr nu era din cauza acesteia. Şi totuşi, modul în care mă făcuse să mă simt era în totalitate un merit al său. Probabil aşa îl considera.
Mi-am spulberat gândurile realizând că am ajuns în hol, coborâsem scările iar acum stăteam nemişcat, privind în gol. Soneria fusese cea care mă trezise realitate.
- Ted dragă, răspunzi tu?
Am auzit-o pe Luisa strigând din baie şi am răspuns la fel de absent ca întotdeauna.
- Da.
Scurt, mi-am târât picioarele până la uşa imensă şi am deschis-o. În spatele acesteia se afla un bărbat înalt , purtând un costum negru. Părul său blond îmi amintea de cel al Luisei; lucrul normal dat fiind că erau fraţi. Am schiţat un zâmbet fals şi l-am poftit înăuntru. Ochii lui albaştrii mă urmăreau pe timp ce închideam uşă.
- Salut băiete.
Mi-a zis vizibil fericit şi strângându-mi mâna. Era un bărbat bine făcut şi un „ afacerist ” înăscut, conducându-şi singur firma de avocatură de succes. Stătea la noi pentru câteva zile pentru că apartamentul îi fusese inundat. Trebuia să aştepte până ce o companie ce se ocupa de asemenea probleme, rezolva toată chestiunea. Am oftat, amintindu-mi că acum urma să mă oblige să îi cânt la vioară.
- Lulu unde e?
Zâmbea la fel ca întotdeauna, vioi. Am încercat să mai schiţez şi eu un surâs fals, dar nu mi-a ieşit.
- Aici sunt Paul. Bună.
Cei doi fraţi s-au îmbrăţişat şi am considerat că era timpul să merg în camera mea. În propriile mele gânduri şi sentimente. Am fost oprit de Paul.
- Şi, zici că o să cânţi iar la vioară?
Am oftat, negăsind o scuză plauzibilă.
- Ok.
Am scos sec şi Luisa iar m-a privit amăgită, plecând în bucătărie. Nu înţelegeam pe deplin atitudinea ei, probabil credea că i-am invadat spaţiul. Însă nu aveam unde să mă duc; după ce împlineam optisprezece ani plecam de aici. Era o promisiune cu mine însumi, pentru că deja păream să le fi distrus armonia.
Iar eu nu vroiam să fac asta. Vroiam să tac ca întotdeauna, să stau mut în camera mea şi să cobor doar la masă , pentru că aveam o baie personală oricum. Sau să stau afară toată ziua. Să merg la liceu şi atât. Să nu fiu băgat în seamă, nu mă deranja asta.
Şi poate aceasta era problema. Zic doar poate, puţin probabil. Faptul că nu mă deranja atitudinea lor putea să îi rănească? Nu cred.
Am luat vioara din cameră, locul ei de veac era deranjat doar atunci când cineva îmi cerea să cânt. Pentru că mă durea fiecare sunet scos de acest instrument muzical. Îmi amintea de Eric, de vocea lui şi de atingerile sale.
Te iubesc . Şi aceste cuvinte îmi sunau întotdeauna în cap atunci când corzile erau atinse. Parcă îi auzeam lui vocea iar sufletul mi se sfâşia; pentru că nu era acolo, nu era în faţa mea şi eu nu îi puteam răspunde.
Åži eu te iubesc.
Era ironic, pentru că după această replică ar fi urmat : „ însă nu putem fi împreună” . Sau poate că nu ar fi urmat, dar nu eram sigur că urma să îmi mai zică „ te iubesc ” vreodată, şi asta durea. Aşteptam un „ iartă-mă ” şi aş fi putut trece totul cu vederea. Însă... Acum? Acum nu. Probabil că nu. Pentru că tatăl meu era distrus, îi mai puteam face una ca asta? Asta m-ar fi transformat într-un fiu şi mai groaznic decât sunt deja.
Cu toate astea de ce mintea mea este într-una la şaten? Îmi e dor de tine ! Atât de dor! De ochii tăi pătrunzători, ciocolatii şi superbi. De părul acela ce contura un blond foarte închis, de acea privire sfidătoare.. De acele buze superbe, de trupul tău perfect.. De atitudinea ta magică şi superioară.
Probabil că deja erai sătul de mine. Înţelegeam că nu pot fi la fel de minunat cum erai tu, dar te iubeam. Ce prost sunt, încă o fac.
Ceva îmi spune că va fi pentru totdeauna, pentru că nu mă pot uita la un alt băiat. Iar fetele nu mă atrag. Atât de trist.
M-am privit în oglindă atunci când ţineam în mână instrumentul muzical. Bluza albă şi pantalonii gri îmi conturau bine trăsăturile tinere. Faţa îmi era tristă şi albă, fără roşul ce îmi cuprindea adesea obrajii. Ochii îmi erau albaştrii ca întotdeauna, inteşi şi prinşi de un abis atât de monoton. Părul asemenea ochilor, rămăsese neschimbat . Mă simţeam fragil, de parcă m-aş fi putut sparge uşor, cu fiecare mişcare.
Am îndrăznit să cobor scările reci, şi picioarele îmi îngheţaseră deşi purtam o pereche de şosete albe. Am luat o pereche de papuci la întâmplare şi m-am îndreptat spre sufragerie.
Odată ce am ajuns acolo am zărit-o pe Luisa stând pe canapea, mâncând un fursec. Tata ajunsese acasă, discutând calm cu noul să cumnat.
Mi-am poziţionat vioara între braţe şi am început să scot sunetele acelea obişnuite. Alesesem cântecul meu preferat; toate cele pe care le ştiam erau triste. Toţi cei din încăpere au amuţit, ascultându-mă. Când am termianat , liniştea parcă era acuzatoare. Mă făcea să mă simt vinovat. Mă îndemna să continui acelaşi cântec, să îl reproduc la nesfârşit . „ Aşa îl vei ţine viu în mintea ta.” Îmi repeta vocea interioară şi lacrimile de abia mai puteau fi ţinute. Am fugit, nelăsând vioara din mâini. O ţineam strâns, de parcă era singura mea alinare. Am urcat rapid în cameră şi am trântit uşa, încuind-o cu cheia. M-am trântit la podea şi ochii nu mai puteau suporta presiunea. Picăturile amare au început să curgă, eu suspinând. Am auzit o bătaie în uşă, urmată de altele. Nu am răspuns. Nu am zis nimic şi nici nu m-am ridicat din uşă. Era doar Paul.
- PuÅŸtiule, deschide.
Îmi repeta blând, încercând parcă să mă aline. Nu reuşea.
Am lăsat instrumentul pe podea, am apucat o coală şi un creion şi am început să desenez imaginea lui Eric. Lacrimile continuau să curgă, de parcă ar fi existat un întreg izvor de unde venea. Erau amare. Erau îngrozitoare. Erau.. Dăunătoare. Şi îmi aminteau de el.

Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! auzeam ca şi un ecou în propriile gânduri.

Şi atunci de ce mi-ai făcut asta? întreba subconştientul meu.

Răspunsul însă.. Nu a venit.

#78
Ce triiiist...saracul Teddy cat poate sa sufere, nu e corect, chiar nu e. De ce trebuie ursuletul meu de plus, ma rog al lui Eric, sa indure atat? Chiar nu inteleg de ce nu mai sunt impreuna si refuz sa ma mai gandesc la un motiv. Nu stiu de ce, dar pare ceva banal pentru care s-au despartit pentru ca inca se iubesc. Nu cred ca e vorba doar de familia lui Teddy, adica hello, cat de tembel sa fi sa te impiedice parintii sa fi fericit? Eu ii vreau iar impreuna, nu conteza cum faci dar trebuie sa se impace intr-un fel.
Partea in care Teddy desena de suparare mi s-a intamplat si mie, dar mie imi ies chestii mai banale, urate etc. oricum nu portrete:)) sau scriu...mda scriu niste chestii cu adevarat dramatice:)). Aa si nu-mi place Luisa, e atat de acra, dupa ce ca Ted era singur si suferea, ea se purta cu el ceva de genu "dispari". Ce nesuferita, de aia nu mai pot eu de plodul ei:-w.
Si normal ca inca citesc ficul, nu o sa-l las niciodata si nici tu nu ai voie sa faci asta. Serios, capitolul trecut a fost mai lung? Nu am sesizat, acum ca ma uit la el pare mai lung;)). Imi place ca ai postat repede si sper sa nu astept prea mult continuarea, hai Teh doar nu ne poti tine in suspans atata:o3. Deci astept nextu' si spor la scris [la tot ce ai de scris:))] :bye:

edit: prima, yeah:X, dupa atata timp de cand nu am mai fost:))
[Imagine: 2rqzqjc.jpg]

* Just...Stay Bizarre *


[Imagine: 28qqdxz.jpg] ♥ [Imagine: 2wf645h.jpg] ♥ [Imagine: 51f0xu.jpg]

"Putina mea experienta de viata m-a invatat ca nimeni nu e stapan pe nimic, totul este o iluzie. [...] Cine a pierdut o data un lucru pe care il socotea garantat invata pana la urma ca nimic nu-i apartine." - "Unsprezece minute" - Paulo Coelho

[center][Imagine: jigapt.jpg][/center]

#79
Te omor:(( inca nu pot sa o fac fiindca trebuie sa indrepti situatia asta, mai cum ai putut face asta? asa de rea
Of......ce i-as face eu lu tasu lu Ted, ce i-as face lui Eric , ar trebui sa il sune, sa faca ceva, sa il caute, sa se duca la el, sa trimita pe cineva la el, sa se prefaca mort si sa faca un mormant fals si Ted sa vina la mormant si cand sa planga la presupusu mormant sa apara, sa faca orice mai repede si sa functioneze
Vai ce viata curda:((
Nu pot sa cred sincer...
Off...indreapta odata situatia asta ca nu mai pot imi vine si mie sa plang...
Bye bye..si vino repede cu ccontinuarea
Kissu:*
[Imagine: innocentlovesig.png]
"Only I know your pain…
Your uncertainty…
Your loneliness…
If only we could be toghether forever.
I’ll say it as many times as you wish.
I will not betray you!"
— Luka Crosszeria


#80
Awwwwwwwww....deci m-ai emotionat pana la lacrimi :((((((. Din nou :(((
Sunt extrem de trista in momentul asta...iar ficul tau si cu melodia de pe fundal m-au dat gata :<
Offff...nu-mi vine sa cred cat poate sa sufere.Cat poate sa-l iubeasca.Si el va mai astepta jumatate de an pana sa-l revada.Imposibil!
Ma gandeam eu ca o sa scri un capitol trist, dar nu chiar atat de trist.Mi-a placut extrem de mult momentul cand a inceput sa planga.Atunci i-am simtit suferinta cel mai bine..ala a fost momentul cand am inceput sa-l acompaniez :))
Deci nu stiu cum si ce faci, dar il expediezi cat mai repede pe Eric in Franta.Trebuie sa se intalneasca c naiba...sau macar fa si tu jumatea asta de an sa treaca in cateva randuri :)).Ok, nu ma asculta aici, tu continua asa cum crezi ca este mai bine pt fic ca eu...eu ii voi vrea tot timpul impreuna, dar tu sti mai bine cum trebuie sa decurga lucrurile.
Oricum, iti multumim ca ai postat atat de repede continuarea.Apreciez..sincer :D
Mult succes si de acu incolo, si sper sa revi cat mai repede
Papa >:D<
Legile lui Murphy:
Daca ceva functioneaza, nu-i bine sa-l repari.
*
Sexul este unul din cele 9 motive ale reincarnarii. Celelate 8 nu sunt importante.
*
Tot ce e bun: ori e imoral, ori este ilegal, ori ingrasa.

*My anime list*




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)